Țigări în valoare de peste 35.000 de lei confiscate de polițiștii de frontieră de la Vicovu de Sus. Un sucevean este cercetat pentru contrabandă în formă agravantă.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus au observat, duminică seară, în jurul orei 20.00, pe direcția localității Bilca, județul Suceava, mai multe persoane care transportau, în spate, colete voluminoase de la linia de frontieră spre interiorul țării.
Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, efectuând somațiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul statului ucrainean.
În urma acțiunii a fost reținut un cetățean român, în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava, iar la fața locului au fost descoperite șase baxuri cu țigări, de proveniență Duty-Free.
În cel mai scurt timp, au fost anunțate autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.
În urma inventarierii celor șase baxuri cu țigări, s-a constatat că acestea conțin 3.000 pachete țigări, de proveniență Duty-Free, în valoare de 35.100 lei.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea confiscării.
În continuare, se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.