miercuri, 16 aprilie, 2025

Un bărbat din Dărmănești a fost reținut pentru 24 de ore după ce a urcat la volan cu o alcoolemie de 1.28

Un bărbat din Dărmănești a fost reținut pentru 24 de ore după ce a urcat la volan cu o alcoolemie de 1.28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 17 octombrie, ora 22.00 polițiștii SPR 9 Șcheia au fost sesizați prin SNUAU că pe raza satului Sf. Ilie, com. Șcheia, a avut loc un eveniment rutier.

Echipajul deplasat la fața locului a constatat faptul că pe strada Doctor Marcean Viorel, în șanțul de pe partea dreaptă a sensului de mers se afla un autoturism la volanul căruia se afla o persoană de sex masculin ce încerca să scoată autoturismul din șanț, accelerând foarte tare.

Deoarece șoferul era vizibil sub influiența băuturilor alcoolice, i s-a solicitat să iasă din autoturism și să se legitimeze, stabilindu-se că acesta este un bărbat de 34 ani, din comuna Dărmănești.

- Advertisement -

Șoferul a testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză fiind condus la UPU Suceava în vederea prelevării a două probe biologice de sânge.

În urma activităților întreprinse de polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia, s-a administrat probatoriul în cauză, iar la data de 20 octombrie a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul de 34 ani pentru săvârşirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” , polițiștii dispunând totodată reținerea pentru o durată de 24 de ore.

Șoferul de 34 ani a fost încarcerat în cadrul C.R.A.P. – I.P.J. Suceava.

Cercetările sunt continuate de către lucrătorii S.P.R.9 Șcheia sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories