Accident rutier cu o tânără rănită în municipiul Suceava
Autoturism ieșit în afara părții carosabile, în municipiul Suceava (zona Grup Școlar), în dimineața zilei de 25 decembrie.
La fața loculuinau intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
În urma accidentului, a rezultat o victimă incarcerata, în stare de inconștiență.
Pompierii militari au extras victima încarcerată și au predat-o echipajului medical.
Victima, o tânără în vârstă de 19 ani, era în stare de inconștiență, dar cu funcții vitale, și a fost transportată la UPU suceava.
O tânără în vârstă de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Calea Unirii, din municipiul, Suceava, dinspre centru înspre cartierul Burdujeni, având posibil preocupări de nartură a-i distrage atenția, a pierdut controlul direcției și s-a izbit într-un stâlp de iluminat situat în afara părții carosabile.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, care se afla singură în autoturism.
Conducătoarea autoturismului nu a putut fi testată cu aparatul etilometru, procedându-se la recoltarea mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.



