sâmbătă, 19 aprilie, 2025

Tânăr de 21 de ani, oprit în trafic, depistat pozitiv la două substanțe

Tânăr de 21 de ani, oprit în trafic, depistat pozitiv la două substanțe

Luni după-amiază, patrula din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Ordine Publică a oprit pentru control pe strada Zorilor, din municipiul Suceava, autoturismul condus de către un tânăr de 21 ani, din municipiul Suceava.

Polițiștii au procedat la efectuarea unui control asupra autoturismului, ocazie cu care, sub banchetă a fost identificată o țigară ce conținea fragmente vegetale, susceptibile a fi interzise la deținere, motiv pentru care s-a procedat la ridicarea țigării respective și conducerea tânărului la sediul Poliției Municipiului Suceava.

La sediul poliției, șoferul a fost testat de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la substanțele THC-5 și AMP, ocazie cu care acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Suceava unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor psihoactive consumate.

- Advertisement -

În cauza s-a întocmit un proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories