Accident rutier cu două persoane rănite după ce un tânăr de 19 ani a pătruns cu mașina pe contrasens
La data de 01 ianuarie, în jurul orei 19.30, un tânăr în vârstă de 19 ani, din orașul Vicovu de Sus, a condus autoturismul pe DJ 209G, pe raza localității Straja, din direcția comuna Brodina către comuna Straja, iar la un moment dat s-a angajat în depășirea unui autoturism, încălcând marcajul longitudinal continuu și nu s-a asigurat corespunzător că din sens opus circula autoturismul, condus regulamentar de un tânăr în vârstă de 20 ani, din orașul Vicovu de Sus, intrând în coliziune frontală cu acesta.
În urma impactului a rezultat avarierea celor două autoturisme și rănirea ușoară a tânărului de 20 de ani și a unui tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Putna, pasager în autoturismul condus de acesta.
La fața locului au intervenit un echipaj SMURD și un echipaj SAJ care au preluat victimile și le-au transportat la SpitalulMunicipal Rădăuți pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest etilometru, rezultând o concentrație de 0,00 mg/L alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.

