Femeie agresată de un vecin în fața blocului. Polițiștii au emis ordin provizoriu de protecție
La data de 30 mai, în jurul orei 13.00, lucrătorii Postului de Poliție Ostra au fost sesizați prin SNUAU 112 de o femeie de 28 ani, din comuna Ostra, despre faptul că a fost lovită de un vecin.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că la data de 30 mai, în jurul orei 13.00, în timp ce reclamanta se afla în fața blocului din comuna Ostra, s-a întâlnit cu vecinul său de 38 ani, care locuiește la blocul alăturat.
Bărbatul a avut un conflict spontan cu femeia în urma căruia a lovit-o.
Victima nu prezenta urme vizibile de violențe, fiind îndrumată să se prezinte la Serviciul de Medicină Legală Suceava în vederea obținerii unui certificat medico legal.
Totodată, având în vedere aspectele constatate la fața locului, victimei i s-a adus la cunoștință dreptul de a solicita un ordin de protecție provizoriu conform Legii nr.26/2024, aceasta fiind de acord, fiind întocmită cerere scrisă în acest sens. Astfel, fost întocmit formularul de evaluare a riscului iminent asupra vieții și integrități victimei, conform Legii nr. 26/2024 ocazie cu care s-a stabilit că există risc iminent, constatare rezultată prin prisma răspunsurilor oferite de victimă.
În urma celor constatate a fost emis ordin de protecție provizoriu, față de bărbatul de 38 de ani prin care s-a dispus pe o perioadă de 5 zile, agresorul să păstreze o distanță minimă de 30 de metri față de partea vătămată.
În cauză s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările de lucrătorii Poliţiei oraşului Frasin, pentru comiterea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, urmând a se dispune măsurile procedurale prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.