Coliziune în lanț provocată de un tânăr fără permis de conducere
Evenimentul rutier a avut loc pe DN 2H, pe raza localității Slobozia Sucevei, sâmbătă după-amiază.
Un bărbat, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului marca VW, pe direcția Rădăuți-Suceava, ajungând la intersecția cu DN2, a redus viteza de deplasare pentru a efectua virajul la stânga pe DN 2, moment în care în spatele său a oprit autoturismul marca Land Rover, condus de o femeie.
După ce aceste două autoturisme au oprit, din spatele lor, conducătorul autoturismului marca Audi, nu a respectat distanța față de autoturismul aflat înaintea sa, respectiv Land Rover, pe care l-a lovit în partea din spate, proiectându-l în autoturismul marca VW.
În urma celor trei autoturisme se deplasa o a patra mașină, iar șoferul acesteia le-a spus polițiștilor că a văzut cum s-a petrecut accidentul.
Acesta a observat că din autoturismul marca Audi, o persoană de sex masculin a coborât din partea dreapta față, după care a deschis portiera dreapta spate, urcând în autoturism, pe bancheta din spate.
În momentul în care s-a apropiat de autoturismul marca Audi, acesta a observat că autoturismul respectiv era prevăzut cu volan pe partea dreaptă, pe scaunul șoferului se afla o persoană de sex feminin, iar tânărul care coborâse anterior, se afla pe scaunul din partea stânga față.
Aceste aspecte au fost negate de cele două persoane aflate în autoturismul respectiv, precizând că tânăra a condus autoturismul, iar proprietarul mașinii a fost pasager și a ajuns pe scaunul conducătorului auto în urma impactului.
S-a procedat la testarea persoanelor implicate, rezultând valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, în toate cazurile.
S-a procedat la verificarea în bazele de date ale Poliției Române și a tânărului de 21 ani, cu domiciliul în localitatea Bivolăria, oraș Vicovu de Sus. S-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal, organele de poliție sesizându-se din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.