spot_img

Incendiu la o gospodărie din Milișăuți FOTO

AcasăEvenimentIncendiu la o gospodărie din Milișăuți FOTO

Incendiu la o gospodărie din Milișăuți, în noaptea de luni spre marți.

Pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Milișăuți, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească.

La sosirea echipajelor, ardea generalizat șura din lemn, cu pericol de propagare la două case de locuit.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ două ore și au ars șura din lemn cu învelitoare din azbest și tablă pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați, circa trei tone de cereale și un atelaj hipo. S-au degradat trei ferestre din PVC de la o locuință invecinată și alte bunuri.

„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect sau deteriorat. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul clădirilor din cele două gospodării, cu bunurile aferente”, a precizat Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite