spot_img

Tragedie în Straja. Un tânăr s-a spânzurat din cauza depresiei

Tragedie în Straja. Un tânăr s-a spânzurat din cauza depresiei

Poliţia oraşului Vicovu de Sus a fost sesizată, joi seară, prin SNUAU 112 de către un bărbat din comuna Straja, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 22 ani, din comuna Straja, a dispărut de la domiciliu de două zile.

Din declarația bărbatului a rezultat faptul că, tânărul suferea de depresie de circa doi ani de zile și se afla sub tratament medical. Acesta obișnuia să meargă în drumeții pe raza comunei Straja, în zona denumită popular ”Caraula”, întorcându-se de fiecare dată la domiciliu.

În după-amiaza zilei de 19 octombrie, în jurul orei 17.30, tânărul și-a luat un rucsac și a plecat cu autoturismul în aceeași zonă în care obișnuia să meargă, însă nu s-a mai întors în aceeași zi.

Membrii familiei au încercat să ia legătura cu el, însă acesta nu a răspuns la telefon.

Tânărul nu s-a întors acasă nici a doua zi, iar în seara de 21 octombrie, a fost căutat de membrii familiei dar și de mai multe persoane din comună.

La scurt timp, polițiștii s-au deplasat la fața locului împreună cu tatăl persoanei dispărute.

În acest timp, tatăl tânărului a fost anunțat de persoanele care îl căutau pe fiul său, că au găsit geaca și căciula pe care le purta în momentul plecării. Articolele de îmbrăcăminte au fost găsite în liziera pădurii în zona denumită popular ”Caraula” de pe raza comunei Straja. La o distanță de 500 de meri față de aceste articole de îmbrăcăminte a fost identificat trupul neînsuflețit al tânărului.

Acesta a fost găsit spânzurat, la o distanță de circa trei kilometri față de strada principală, într-o zonă greu accesibilă. Echipajul medical sosit la faţa locului a constatat decesul tânărului.

Asupra cadavrului a fost identificată cheia de contact a autoturismului.

Cu ocazia examinării autoturismului, care era parcat lângă strada principală, respectiv pe DJ 209 G pe raza comunei Straja, a fost identificat un bilet de adio în care tânărul și-a motivat gestul pe fondul depresiei.

Știri zi de zi, pentru tine!

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite