duminică, 11 mai, 2025

Activistul de mediu Daniel Bodnar, implicat într-un grav accident rutier

Activistul de mediu Daniel Bodnar, implicat într-un grav accident rutier.

Daniel Bodnar era pasager în mașina condusă de un alt activist de mediu, Daniel Ghinghiloschi.

Accidentul a avut loc luni noapte pe raza comunei Sucevița.

Conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers și mașina s-a izbit violent într-un podeț, a lovit poarta unui imobil și un indicator rutier, după care s-a oprit în șanț.

- Advertisement -

În urma impactului, cei doi tineri din autoturism au fost răniți și au fost transportați la Spitalul Județean Suceava. Daniel Bodnar a suferit răni grave în timp ce conducătorul auto a suferit răni mai ușoare.

În cursul nopții de luni spre marți, Daniel Bodnar a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie Iași, pentru a fi operat la coloană.

În jurul orelor 02.20, un tânăr de 24 ani, din oraș Solca, a condus autoturismul cu post de conducere pe partea dreaptă pe DN 17A, pe raza comunei Sucevița, având direcția de deplasare dinspre centrul comunei Sucevița spre comuna Marginea. În autoturism, în calitate de pasager, ocupând locul din stânga față, se afla un bărbat de 33 ani, din mun. Rădăuți.

Ajungând pe un sector de drum în aliniament, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers spre stânga, a lovit podețul din fața unui imobil imobilului, apoi poarta de acces și stâlpul din dreapta al porții respective, după care a pătruns în șanț și a lovit un indicator rutier.

În urma evenimentului a rezultat avarierea autoturismului și vătămarea corporală a șoferului și pasagerului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, pasagerul fiind testat și el, rezultatul fiind de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acestora li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories