duminică, 23 martie, 2025

Colete cu țigări de contrabandă în valoare de peste 35.000 de lei abandonate de cărăuși, la Vicovu de Sus

Colete cu țigări de contrabandă în valoare de peste 35.000 de lei abandonate de cărăuși, la Vicovu de Sus

Vineri, în jurul orei 18.25, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus a observat două de persoane care transportau, de la frontiera de stat spre localitatea Vicovu de Sus, mai multe colete voluminoase.

Imediat, poliţiştii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză, însă în momentul în care bărbații au observat echipajul PF au abandonat coletele și au fugit în localitate.

La fața locului au fost descoperite patru colete cu țigări, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 3.000 pachete cu țigări, de proveniență Duty Free.

- Advertisement -

Țigările, în valoare de 35.100 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

Imediat, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Accident rutier cu două persoane rănite la Mălini FOTO

Accident rutier cu două persoane rănite la MăliniAutoturism ieșit...

Proiectil din Primul Război Mondial, găsit într-o grădină din Milișăuți

Proiectil din Primul Război Mondial, găsit într-o grădină din...

Un siretean a fost depistat beat la volan

Un siretean a fost depistat beat la volanLa data...

Incendiu la o casă din Rădăuți

Incendiu izbucnit la o casă de locuit, din municipiul...

Condamnați la închisoare cu executare, săltați de polițiști

Condamnați la închisoare cu executare, săltați de polițiștiLa data...

Top știri citite

Popular Categories