Mobilizare impresionantă pentru găsirea unui bătrân din Hârtop

Mobilizare impresionantă pentru găsirea unui bătrân din Hârtop

Vineri seară, în jurul orei 19.30, Secția 12 Poliție Rurală Preutești a fost sesizată de o femeie că tatăl său, în vârstă de 89 de ani, a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

Polițiștii au stabilit că bătrânul locuiește în comuna Hârtop, fiind diagnosticat cu mai multe afecțiuni medicale. Din relatările familiei, acesta obișnuiește să plece de la domicliu, însă revine la un interval scurt de timp.

Vineri, în jurul orei 15.00, bărbatul a plecat de la domiciliu, fără să anunțe destinația, iar în jurul orei 17.30, a fost văzut de o altă persoană din sat în timp ce se îndrepta pe jos spre localitatea Huși, comuna Preutești.

S-a constituit o echipă operativă cu două patrule din cadrul SPR 12 Preutești, doi jandarmi din cadrul IJJ Suceava, subunitatea Fălticeni, doi pompieri din cadrul ISU Fălticeni. Totodată, s-a cerut sprijinul primarilor din comunele Preutești și Hârtop, care au mobilizat un număr de cca. 40 de persoane, care au ajutat la intensificarea activităților de patrulare atât pe raza comunei Preutești, cât și pe raza comunei Hârtop.

În urma verificărilor efectuate de către lucrătorii de poliție împreumă cu forțele de sprijin, bătrânul a fost găsit dezorientat, în jurul orelor 21.10, pe malul râului Șomuzul Mare, pe raza satului Huși, comuna Preutești.

Totodată a fost solicitat un echipaj de ambulanță din cadrul SAJ Fălticeni, care a evaluat starea de sănătate a bărbatului, stabilind că acesta se află în afara oricărui pericol.

Bătrânul a fost preluat de membrii familiei sale și a fost condus acasă.

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Știri citite:

Știri ultimă ora :